În ajunul zilei de Sfântul Nicolae, după ce copiii din sat au participat la împodobirea bradului, câţiva dintre ei, mai nevoiaşi, au avut şi bucuria primirii câtorva daruri, constând în haine, încălţăminte, jucării şi bani, preotul paroh Marian Zăvoeanu şi dna. Ion Clemansa, din Bucureşti, aducându-şi contribuţia în acest sens.
A doua zi, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, copiii s-au împărtăşit alături de ceilalţi credincioşi, ca şi de locatarii căminului de vârstnici din vecinătate, prezenţi în număr mare la biserică, atât de bucuria Sfintei Liturghii, cât şi de completarea darurilor cu pachete constând în alimente şi dulciuri.