Parohia Balaciu
Rețea

La Balaciu s-a încheiat proiectul „Copiii învaţă iubirea lui Hristos”

Duminica Sfintei Cruci a constituit cadrul de finalizare a proiectului „Copiii învaţă iubirea lui Hristos”, desfăşurat în Parohia Balaciu.

 

Pe parcursul a două săptămâni, micii ucenici ce participă la programul de catehizare „Hristos împărtăşit copiilor”, au realizat diverse obiecte religioase cu care au organizat o expoziţie cu vânzare, credincioşii care vin la sfânta biserică având ocazia să le susţină proiectul din punct de vedere material.

 

Cu banii obţinuţi, copiii implicaţi în mini-proiect au putut cumpara alimente, obiecte de îmbrăcăminte si alte lucruri, spre a le oferi persoanelor nevoiaşe, precum şi beneficiarilor căminului pentru persoane vârstnice din sat.

 

Mai multe informaţii despre proiect puteţi afla la adresa www.parohiabalaciu.ro.