Parohia Balaciu
Rețea

O mână arhierească întinsă pentru continuarea unei pasiuni

Cu ocazia vizitei de Florii în parohia Balaciu şi la Căminul pentru vârstnici „Ing.Vadim Rusu” din localitate, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a primit în dar un goblen cu Mântuitorul Hristos realizat de domnul Voicu Nicolae, unul dintre locatari.

 

Aflând că în ultima perioadă acesta nu a putut termina, din pricina unor probleme de vedere, un alt goblen deja început, Prea Sfinţia Sa i-a promis că îl va ajuta cu un consult de specialitate la Slobozia.

 

Astfel că miercuri, 16 mai, domnul Voicu, însoţit de părintele Zăvoeanu Marian, a mers la cabinetul doamnei optometrist Boni Luminiţa pentru a fi consultat.

 

La sfârşitul vizitei medicale, domnul Voicu a primit gratuit două perechi de ochelari, oferindu-i-se astfel posibilitatea să îşi continue pasiunea de a coase goblenuri. Mulţumim pe această cale Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu şi P.C. părinte protopop Drăghici Dumitru pentru ajutorul dat.