Sfintii Parinti au rânduit ca sâmbata sa se faca pomenirea celor adormiti, pentru ca este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt si cu sufletul în iad, ca sa-i elibereze pe dreptii adormiti. Pe de alta parte sambata e deschisa spre duminica, ziua învierii cu trupul. La slujbele de pomenire a mortilor parca-i strigam pe nume pe fiecare, asa cum s-a chemat el si luam legatura cu el, ne rugam pentru el. Si aceasta este o datorie, poate cea mai importanta si cea mai de suflet pe care o avem fata de cei plecati de aici. Biserica a rânduit urmatoarele soroace de pomenire pentru cei plecati dintre noi: • La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua înmormântarii), în cinstea Sfintei Treimi si a Învierii din morti a Mântuitorului a treia zi;La 7 zile dupa moarte în amintirea celor 7 zile ale creatiei;• La 9 zile dupa moarte, „ca raposatul sa se învredniceasca de partasia cu cele 9 cete îngeresti si în amintirea ceasului al noualea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a fagaduit tâlharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri”; La 40 de zile (sau sase saptamâni), în amintirea Înaltarii la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Înviere, „pentru ca tot asa sa se înalte si sufletul raposatului la cer”;La trei, sase si noua luni, în cinstea Sfintei Treimi;La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care în fiecare an praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo;În fiecare an, pâna la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei. În afara de aceste zile de pomenire individuala a celor raposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor: sâmbata dinaintea duminicii lasatului de sec de carne sau a Înfricosatei judecati, numita si Mosii de iarna, 9 martie când sunt sabatoriti cei 40 de mucenici, sâmbata dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Mosii de vara, la care traditia a adaugat si Mosii de toamna (între 26 octombrie si 8 noiembrie), sâmbetele Postului Mare, Pastele blajinilor (luni dupa Duminica Tomei) si Joia Înaltarii, în special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii. La o pomenire avem nevoie de coliva care închipuie pe cel adormit, lumânarea care închipuie credinta celui mort (de aceea se aprind lumânari în clipa mortii unui credincios), vin rosu, care închipuie viata, colacul mare, rotund, simbolizeaza credinta noastra în viata de veci, deoarece cercul nu are început nici sfârsit, iar prescura în trei colturi arata credinta noastra în Sfânta Treime, prescura în patru colturi închipuie credinta noastra în Biserica cea Una dar care este Universala, extinsa în cele patru zari.
• Cuvântul „mosi” vine de la „stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul „mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei.
Cuvânt al Sfântului Grigorie Dialogul, despre sarindare
Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: A fost un calugar, într-o oarecare mânastire, care îmi slujea mie, iar, mai pe urma, începând a se îmbolnavi, s-a apropiat de moarte. Cercetând cineva din întâmplare în mâinile fratelui, a aflat ascunsi trei galbeni.Pentru cei trei galbeni pe care i-a ascuns, la toti fratii a fost o urâciune. Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a început a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gândeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemând pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: „Este destul cât s-a muncit în foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pâna la treizeci de zile Jertfa Mântuitorului sa se aduca pentru dânsul.” Deci, ducându-se, s-a facut asa. Înca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pâna ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sânge cu el frate, zicându-i: „Pâna acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru în lumina, pentru ca astazi Sfânta Împartasire am primit.” Deci, acestea vazând si auzind fratele lui, s-a dus la mânastire, spunându-le tuturor fratilor. Iar ei, numarând zilele, au aflat ca aceea era ziua întru care, cea de a treizecea jerfa se adusese pentru dânsul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din mânastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dânsul fratele lui, cel de acelasi sânge. Si, asa, întru aceeasi zi, s-au înstiintat împreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aievea se arata: ca, pentru mântuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci. Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin. Doi oameni, unul credincios si altul necredincios, au mers în padure, spre a taia lemne. Doborând un copac, omul cel necredincios a zis: – Vezi, frate, asa este si cu viata noastra. Când vine moartea ne doboara jos si s-a terminat cu noi. Auzind acest gând, omul cel credincios a zis: – O, fratele meu, nu-i adevarat ca viata noastra se termina când vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborât, dar abia acum, dupa ce l-am taiat, se va vedea de ce este bun. Abia acum vom vedea daca este sanatos si bun, ori daca este doar bun de foc.
