Duminica Ortodoxiei

Preaiubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfântul Duh, iar de la noi parintesti binecuvântari!

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,

Iubiti credinciosi si credincioase,

În fiecare an, în aceasta prima Duminica din Postul Pastilor, sarbatorim biruinta dreptei credinte asupra tuturor ereziilor si a altor învataturi gresite si, în acelasi timp, ne aducem aminte cu evlavie de toti cei care si-au închinat viata lui Hristos si Sfintei Sale Biserici, precum si de cei care au luptat de-a lungul veacurilor pentru apararea dreptei-credinte cea „data sfintilor, odata pentru totdeauna" (Iuda 1, 3). Dupa ce si-a dobândit libertatea de credinta si cult prin Edictul de la Mediolanum, din anul 313, al Sfântului împarat Constantin cel Mare, Biserica si-a aparat unitatea si învatatura de credinta, formulata de Sfintii Parinti în hotarârile dogmatice si canonice ale celor sapte Sinoade Ecumenice, pe temeiul Sfintei Scripturi si al Sfintei Traditii. Însa, dintre toate biruintele sale, numai cea referitoare la învatatura despre sfintele icoane a fost proclamata în chip solemn ca Biruinta a Ortodoxiei, fiind sarbatorita de Biserica începând cu data de 11 martie 843, în prima duminica din Postul Mare, numita Duminica Ortodoxiei. Învatatura de credinta despre sfintele icoane a fost formulata de Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, care, pe temeiul cuvintelor Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan: „Si Cuvântul S-a facut trup si S-a salasluit între noi" (Ioan 1, 14), marturiseste: „dupa cum chipul cinstitei si de viata facatoarei Cruci, asemenea sa se aseze si cinstitele si sfintele icoane, facute în culori sau mozaic, sau din alt material potrivit, în Sfintele Biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase si vesminte, pe pereti si pe scânduri, în case si pe drumuri, si adica icoana Domnului si Dumnezeului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, si cea a Sfintei Preacuratei noastre Stapâne, de Dumnezeu Nascatoare, ale cinstitilor Îngeri si ale tuturor sfintilor si cuviosilor barbati. Caci daca vor fi vazuti mai des zugraviti pe icoane, cu atât mai vii vor fi în fata respectivilor, care îi privesc, reînviindu-se memoria si dorul de prototipul lor, le vor saruta si le vor da închinarea cinstita, dar nu adorarea deplina, care dupa credinta noastra se cuvine numai firii dumnezeiesti" (Dr. Nicodim Milas, Canoanele Bisericii Ortodoxe, vol. I, partea I, Tipografia Diecezana Arad, 1930, pp. 39-40) Icoana lui Dumnezeu-Cuvântul, a Domnului nostru Iisus Hristos, este marturia întruparii Sale adevarate si sfintitoare. Din acest motiv icoana este numita si Evanghelia în imagini. În aceasta privinta, Sfântul Vasile cel Mare ne învata zicând: „Ceea ce cuvântul comunica prin auz, pictura o arata în chip tacut, prin reprezentare" (Leonid Uspensky, Teologia icoanei, trad. de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1994, p. 93), si „cinstea data chipului trece asupra prototipului"( Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XVIII, Col. 149, trad. de Pr. prof. dr. Constantin Cornitescu, în col. PSB 12, EIBMBOR, Bucuresti, 1988, p. 60), care se afla în cer. Cu toate acestea, în veacurile VIII si IX, Biserica s-a confruntat cu o lupta fatisa împotriva cinstirii sfintelor icoane a celor care tagaduiau traditia reprezentarii Mântuitorului Iisus Hristos si a sfintilor si considerau ca icoanele nu trebuie cinstite sau venerate. Potrivnicii sfintelor icoane nu puteau întelege faptul ca, în icoana lui Hristos, este reprezentat chipul Persoanei Fiului lui Dumnezeu, Care S-a facut om, nu Dumnezeirea nevazuta. Raspunzând celor care erau potrivnici sfintelor icoane, Sfântul Ioan Damaschin explica: „Zugravesc pe Dumnezeu nevazut nu ca nevazut, ci ca Unul care S-a facut vazut prin participare la trup si sânge (Evrei 2, 14). Nu zugravesc Dumnezeirea nevazuta, ci zugravesc trupul vazut al lui Dumnezeu. Daca este cu neputinta sa se zugraveasca sufletul, cu cât mai mult Dumnezeu, Care a dat sufletului imaterialitatea!" (Sf. Ioan Damaschin, Cele trei tratate contra iconoclastilor, III, 6, trad. de Pr. prof. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucuresti, 1998, p. 128). Întelegem de aici ca cel care cinsteste icoana lui Hristos cinsteste de fapt pe Cel pictat pe ea, adica pe Hristos Mântuitorul, pe Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic, Care S-a facut om pentru a darui oamenilor viata vesnica. Cel Unul Sfânt S-a facut om pentru a sfinti pe oameni. De aceea, a respinge cinstirea icoanei înseamna a respinge taina întruparii sau a înomenirii Fiului lui Dumnezeu si a nesocoti întreaga lucrare de mântuire a neamului omenesc. Iubiti credinciosi si credincioase, Omul, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu cel Sfânt, are chemarea sa ajunga, printr-o viata curata, la „asemanarea cu Dumnezeu", potrivit poruncii lui Dumnezeu: „Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt" (1 Petru 1, 16). De aceea, Sfintii Apostoli îndeamna pe crestini, zicând: „Ca fii ascultatori, nu va potriviti poftelor de mai înainte, din vremea nestiintei voastre, ci, dupa Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiti si voi însiva sfinti în toata petrecerea vietii" (1 Petru 1, 14-15). Sau: „Voia lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastra..." (1 Tesaloniceni 4, 3). Prin urmare, icoanele pictate înfatiseaza nu chipul omului stricacios, ci chipul omului luminat si sfintit prin harul lui Dumnezeu, daruit oamenilor prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si împartasit de Duhul Sfânt, pentru ca oamenii sa devina „fii ai lui Dumnezeu” (cf. Ioan 1, 12), dupa har. Continutul si mesajul icoanei ortodoxe marturisesc, pe de o parte, adevarul ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om, iar pe de alta parte, adevarul ca omul poate ajunge la înfiere si îndumnezeire prin harul dumnezeiesc. Sfintii Parinti ai Bisericii ne învata ca Maica Domnului este mai presus decât toti sfintii si cea mai cinstita dintre sfinti, fiind „cea plina de har" (Luca 1, 28), întrucât a nascut ca om pe Fiul lui Dumnezeu, pe Iisus Hristos. Chipul înnoit al omului sfintit si îndumnezeit prin har ni-l arata si icoanele sfintilor. Din acest motiv, imaginea care nu transmite acest mesaj al sfinteniei nu este icoana, ci doar un tablou religios, chiar daca este o imagine placuta la vedere. Prin urmare, cinstirea icoanei lui Hristos ne apropie si mai mult de El, prin harul sfintitor al relatiei dintre icoana si Prototip. Icoana ne întareste credinta în dumnezeirea si umanitatea lui Hristos si în comuniunea sau legatura Lui cu noi, chiar dupa Înaltarea Sa la Cer: „Eu cu voi sunt în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului" (Matei 28, 20). De asemenea, rugaciunile rostite în fata icoanei Maicii Domnului si înaintea icoanelor tuturor sfintilor ne apropie si mai mult de Dumnezeu si de sfintii Lui, astfel încât putem spune, împreuna cu psalmistul, ca: „Minunat este Dumnezeu întru sfintii Sai" (Psalmi 67, 36). Icoanele si picturile bisericilor si manastirilor ne înfatiseaza unirea firii umane cu harul dumnezeiesc într-o armonie sau masura cumpanita. Aceasta masura cumpanita este o expresie liturgica a învataturii de credinta formulata de Sfintii Parinti de la Sinodul al IV-lea Ecumenic prin care marturisim neîncetat: „pe Unul si Acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, cunoscut în doua firi în chip neamestecat, neschimbat, neîmpartit, nedespartit" (Pr. prof. Dumitru Staniloae, Definitia dogmatica de la Calcedon, în Ortodoxia, anul III, nr. 2-3/1951, p. 409). Potrivit acestei formulari, omul sfânt este om înduhovnicit si transfigurat, asa cum este reprezentat în picturile murale si icoanele ortodoxe de traditie bizantina, iar nu redus la estetica trupului material nespiritualizat, asa cum este redat adesea în arta religioasa a Renasterii. Trebuie însa precizat ca o icoana devine pe deplin icoana numai prin actul sfintirii ei, care „schiteaza un hotar de netrecut între un tablou religios - fie el chiar unul superior dupa cuprinsul lui religios si realizarea lui artistica - si o icoana, oricât ar fi ea de modesta în aceasta privinta. Sfintirea este actiunea tainica a Bisericii în timpul careia „se sfinteste icoana aceasta cu harul Sfântului Duh" [...]. De aceea, trebuie sa spunem ca nu orice reprezentare, nu orice icoana are puterea iconicitatii, ci numai cea sfintita" (Pr. Serghei Bulgakov, Icoana si cinstirea sfintelor icoane, trad. de Ierom. Paulin Lecca, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2000, pp. 148, 153). Desigur, putem sa ne întrebam care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane si cât de mult ne ajuta acestea în viata noastra? Înca de la Botez, prin însusi numele care ni se da, primim lumina si ocrotirea sfântului al carui nume îl vom purta întreaga viata. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întarirea credintei si evlaviei, deoarece sfintii pictati pe ele sunt învatatori si rugatori pentru noi. Pe parcursul vietii, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrarii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu si a faptelor de sfintenie ale celor care L-au urmat, astfel încât, privind chipurile lor, vom simti si noi chemarea de a le urma pilda tariei în credinta si a vietii lor de sfintenie. Pe de alta parte, icoanele ne ajuta sa ne exprimam si dragostea pentru Dumnezeu. Daca, din iubire, purtam cu noi si în casele noastre imagini ale rudelor si oamenilor apropiati, cu atât mai mult suntem datori sa aratam evlavie fata de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului si ale sfintilor, împodobind cu ele casele, spre sfintire si binecuvântare. Sfintele icoane sunt, totodata, o vedere duhovniceasca a frumusetilor si învataturilor Sfintei Scripturi prezentate în culori si o cale de cunoastere si urmare a modelelor de credinta, iubire si milostenie ale sfintilor. Astazi este prima duminica din Postul Mare, pe care o sarbatorim liturgic si duhovniceste ca fiind Duminica Ortodoxiei si a sfintelor icoane. Iar pentru ca cinstirea aratata icoanelor se ridica la sfintii pictati pe ele, noi folosim aceasta sarbatoare pentru a va îndruma parinteste: sa va închinati cu credinta si evlavie în fata sfintelor icoane ori de câte ori intrati în biserica, rugându-va sfintilor reprezentati pe ele; sa asezati la loc de frunte în casele voastre icoane sfintite, mai ales ale sfântului ocrotitor, si sa le cinstiti prin aprinderea candelei, închinare si rugaciune evlavioasa zilnica; sa purtati în calatoriile voastre icoanele sfintite ale Mântuitorului, Maicii Domnului si ale sfintilor ocrotitori, ca sa va fie spre ajutor si izbavire de primejdii; sa daruiti o icoana sfintita unui copil la primirea Tainei Sfântului Botez sau tinerilor care primesc Taina Sfintei Cununii, pentru sfintirea familiei; sa aduceti liniste si tamaduire sufleteasca în viata unui bolnav aflat pe patul de suferinta, oferindu-i o icoana sfintita; sa mergeti în pelerinaj individual sau organizat de Biserica la icoanele facatoare de minuni din tara si de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi întarire în credinta, pace sufleteasca, vindecare de boli si de suferinte si ajutor în necazurile vietii. În aceste vremuri de criza economica, morala si sociala, de indiferentism si individualism, rugaciunea smerita si plina de credinta savârsita în fata sfintelor icoane ne ajuta sa ne luminam mintea pentru a fugi de pacate si a savârsi fapte bune, sa ne încalzim inima si sa aparam dreapta credinta în fata ratacirilor de tot felul si sa ne întarim vointa de a lucra pentru binele Bisericii si al poporului nostru.