Îndelunga rabdare a Domnului nostru Iisus Hristos este preamarita dupa fiecare dintre cele 12 Evanghelii citite la Denia din Joia Mare (Utrenia zilei de vineri). Pericopele evanghelice ale acestei slujbe alcatuiesc un tablou complet al suferintelor Mântuitorului, culminând cu rastignirea si moartea Sa pe Cruce. El este Singurul Care Se rastigneste pe Sine, fara de pacat fiind, pentru ca noi sa fim izbaviti din robia pacatului. Calendarul evreiesc sarbatorea Pastile iudaic în noaptea de 14 spre 15 a lunii nisan, echivalentul lunii aprilie a calendarului latin. Ne aflam, asadar, la începutul primaverii anului 30, conform documentelor vremii. Daca Pastile evreilor a fost sâmbata, 15 nisan (8 aprilie), atunci Saptamâna Patimirilor Domnului nostru Iisus Hristos avea sa înceapa duminica, 2 aprilie, anul 30. Prima evanghelie rânduita de Biserica a se citi în Joia Mare ne aduce în fata Mântuitorului si a apostolilor la Cina cea de Taina. Iuda Iscarioteanul tocmai iesise din foisorul Cinei, pentru a cere mai-marilor preotilor un grup de ostasi, oferindu-le pe Mântuitorul chiar în acea seara.
Cunoscând ca momentul prinderii Sale se apropie, Iisus a rostit celor unsprezece apostoli o minunata cuvântare de învatatura, de despartire si de îmbarbatare, un reazem pentru încercarile ce vor urma. Cu totii primeau o porunca noua, porunca suprema a iubirii: „Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul“. I-a anuntat ca peste doar câteva ore Se va fi dat în mâinile celor ce voiau sa-L prinda. La auzul acestor vorbe, apostolii fagaduiau ca-L vor urma pâna la moarte, însa El stia ce va urma: din doisprezece, unul avea sa-L vânda, unul se va lepada de trei ori de El, noua se vor ascunde de teama multimilor si doar unul Îi va fi alaturi, lânga Sfânta Cruce. Apostolilor le-a fagaduit ca le va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevarului, Care „de la Tatal purcede“ si Care va marturisi pentru El. Apoi Iisus S-a rugat lui Dumnezeu-Tatal: pentru Sine, ca Om, pentru apostoli si pentru Biserica, adica pentru toti crestinii de totdeauna. Prin exemplul personal, Mântuitorul Hristos arata ca porunca noua, a iubirii, biruieste tradarea, lepadarea, parasirea si singuratatea. Iubirea Sa îndelung rabdatoare creste chiar în mijlocul suferintei, iar pe cei ce L-au parasit în aceste grele încercari nu i-a abandonat, ci „iubind pe ai Sai cei din lume, pâna la sfârsit i-a iubit“.
Încheind cuvântarea, Iisus a iesit împreuna cu apostolii în Gradina Ghetsimani, locul Sau preferat pentru rugaciune. Iuda Iscarioteanul cunostea acel loc si se apropia, cu oameni înarmati, pentru a-L preda pe Mântuitorul. Iisus avea sa accepte suferinta, pâna la capat, oprind chiar pe Petru a se împotrivi. Pe Iuda, vânzatorul, îl întâmpina cu aceeasi dragoste, oferindu-i chiar sansa de a se pocai în ultima clipa. Desi cunostea ca Îl tradeaza, Mântuitorul l-a întrebat pe Iuda: „Prietene, pentru ce ai venit?“. Si, dorind a-l îndrepta chiar în ceasul vânzarii, continua: „Iuda, cu o sarutare vinzi pe Fiul Omului?“. Cu blândete în glas, cu dragoste în privire, nici o urma de ranchiuna fata de Iuda în momentul tradarii, asa continua Iisus sa-Si iubeasca ucenicii. Când Malhus, unul dintre slugile venite sa-L prinda, la semnul lui Iuda, s-a apropiat, Petru a scos sabia si i-a taiat urechea. Hristos n-a îngaduit, însa, vreo vatamare si a vindecat urechea slugii. Petru a scos sabia din dragoste pentru Hristos, dar din supunere, la porunca Sa, a bagat-o la locul ei. Aceeasi iubire în fata slabiciunii omenesti o va primi si Petru, caruia Iisus îi spusese ca nu va cânta cocosul pâna ce nu se va lepada de El de trei ori. Învatatorul era prins, apostolii fugisera, doar Ioan si Petru urmau îndeaproape grupul ce-L purta spre judecata. La curtea arhiereului Caiafa, unde Iisus era interogat, aveau acces doar ostasii si membrii Sinedriului. Acolo avea Petru sa se lepede de trei ori de Mântuitorul si îndata a cântat cocosul. Cu numai câteva ceasuri în urma, se grabise sa faca fagaduieli de care nu stia daca se putea tine: „Si de-ar fi sa mor cu Tine, nu Te voi tagadui“, dupa cum aminteste Marcu, sau: „Doamne, cu Tine sunt gata sa merg si în temnita si la moarte“, potrivit versiunii lui Luca, sau, în sfârsit: „Daca toti se vor sminti întru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti“, conform marturiei lui Matei. Sfântul Evanghelist Luca noteaza ca, dupa ce a cântat cocosul, „întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru“. O clipa doar, o privire plina de mustrare, dar si de duiosie, de tristete si poate si de îmbarbatare.
Traditia spune ca Petru a plâns pâna în ziua Învierii Domnului. Dupa Înviere, Mântuitorul îl reasaza din nou pastor, printr-o întreita marturie a dragostei Sale. Urmeaza judecata Sinedriului, apoi judecata lui Pilat si pedeapsa definitiva pentru „regele iudeilor“: Rastignirea. Toate acestea sunt relatate în primele cinci pericope evanghelice ale deniei din aceasta seara. Acum are loc cel mai important moment al slujbei: aducerea Sfintei Cruci din sfântul altar si asezarea ei în mijlocul bisericii, spre închinare, în cuvintele preotului: „Astazi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pamântul pe ape“. Scoaterea Sfintei Cruci din altar, care reprezinta cerul, si asezarea ei în naosul bisericii, care simbolizeaza lumea, reprezinta iesirea Fiului lui Dumnezeu din slava dumnezeiasca si venirea Sa, în istorie, în lume. [https://sf-esc.ro/files/images//slides/slujbe/2014/aprilie/joia mare/P4170024.JPG]